Alpiniștii Horia Colibășanu și Marius Gane au revenit în România. Au oprit expediția la aproape 7000 de metri altitudine, pe ruta nouă spre vârful Dhaulagiri din Nepal

Alpiniștii Horia Colibășanu și Marius Gane au revenit în România

Săptămâna trecută, cei doi sportivi au pus capăt tentativei de a stabili, împreună cu slovacul Peter Hámor, o nouă rută pe creasta nord-vestică a muntelui, după ce o avalanșă le-a lovit cortul în noaptea de 9 mai, la 6800 de metri altitudine. Au fost nevoiți să taie pânza cortului cu briceagul pentru a putea ieși din zăpada de peste un metru care i-a acoperit.

“Pe baza celor întâmplate și a prognozei de vreme rea am decis să oprim expediția. Riscurile sunt nejustificat de mari și preferăm să ne întoarcem acasă”, a transmis Horia Colibășanu din Tabăra de Bază a muntelui, la trei zile de la incident.

Trio-ul Colibășanu-Gane-Hámor are o experiență impresionantă în Himalaya: în total au participat la peste 100 de expediții la mare altitudine. Decizia lor de a renunța a fost confirmată de ninsorile puternice și vremea instabilă care a ținut mai mult de o săptămână. Expedițiile s-au oprit și pe partea cu ruta clasică. Dealtfel, în acest sezon nu s-a reușit nicio ascensiune pe vârful Dhaulagiri.

Nu doar condițiile de pe munte au fost potrivnice. Recenta explozie a cazurilor de COVID au impus o carantină totală în Nepal și suspendarea zborurilor internaționale până la sfârșitul lunii mai. Cu sprijinul lui Paul Sezonov, Consul General al României la New Delhi și al Ambasadei Spaniei din New Delhi, Horia Colibășanu, Marius Gane și Peter Hámor au reușit să se îmbarce într-un avion care venise din Spania cu ajutoare umanitare. Cei doi români s-au  întors în țară în weekend, via Madrid.

Provocarea crestei nord-vestice rămâne așadar nerezolvată încă. Dhaulagiri este unul din cei 14 munți de peste 8000 de metri, al șaptelea ca înălțime de pe planetă (8167 m.). Horia Colibășanu l-a urcat prima oară în 2007, pe ruta clasică, fără oxigen suplimentar.

Expediţia este un proiect al Clubului Sportiv Alternative Timișoara, club afiliat la Federația Română de Alpinism și Escaladă care derulează şi monitorizează proiecte de alpinism în calendarul sportiv internațional.

Horia Colibășanu a fost susținut pentru această expediție de partenerul principal Poka. Au fost alături de el și partenerii tradiționali: FAN Courier, Comtim, Farmaciile Alphega, Cramele Recaș, Banca Transilvania, Global Vision, ZF Group TRW. Parteneri tehnici ai expediției: Mammut, SorinS, SportGuru și Federația Română de Alpinism și Escaladă. Comunicarea expediției a fost realizată cu sprijinul agenției Atu Advertising.

Cele mai notabile ascensiuni ale lui Colibășanu sunt pe vârfurile Annapurna, K2 și Dhaulagiri, trei din Top 5 munți mortali din lume, potrivit The Economist (mai 2013), toate realizate în premieră pentru România.

Horia Colibășanu a participat la 22 de expediții internaționale de-a lungul carierei, fiind decorat în 2017 cu cea mai importantă distincție pe care o poate acorda președintele României: Ordinul Național “Steaua României”, grad de Cavaler. A reușit prima ascensiune românească a vârfului Everest fără oxigen suplimentar și fără ajutorul șerpașilor. Este singurul alpinist român care a primit distincția “Spirit of Mountaineering”, din partea British Alpine Club, primul și cel mai prestigios club montan din lume.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*