Universități importante din Europa vin la București pe 12 iunie în căutare de studenți români

Studenți. FOTO Pixabay.com

Din această lună reîncep târgurile educaționale în România, unde universități importante din Europa vin să întâlnească studenții români în 5 orașe din România, pentru prima dată după momentele de vârf ale pandemiei. Primul astfel de târg are loc pe 10 iunie la Constanța, 11 iunie la Galați iar pe 12 iunie la București, la hotel Garden Inn by Hilton, fiind organziat de consultantul educațional IntegralEdu. Edițiile World Education Fairs vor continua cu Iași pe 13 Iunie și Timișoara pe 14 Iunie.

“Pentru anul în curs, procesul de înscriere la unele universități din străinătate este activ până la sfârșitul lunii iunie, iar tinerii interesați pot bifa până la 5 opțiuni, inclusiv aplicarea pentru burse internaționale, dacă vorbim strict de Marea Britanie. Aici toate cursurile au început să se organizeze în format fizic. Cu excepția specializărilor de medicină alături de universitățile OXBRIDGE (Oxford-Cambridge), care au locurile completate, înscrierile pentru alte domenii continuă până pe 30 iunie. Trebuie menționat că la târgul de la București, universitățile din Marea Britanie și consultanții educaționali vor susține prezentări legate de procedurile de admitere, dar și de obținere a vizelor și burselor pentru UK. Un punct important este legat și de împrumuturile de studiu care încă se pot obține de la statul britanic în acest an. Modalitățile de accesare ale acestor împrumuturi vor fi prezentate la acestă edișie a WEF”, declară Ana Maria Papp, Business Development Manager IntergralEdu.

În contextul actual, interesul pentru studiile în străinătate se află într-o creștere consistentă inclusiv pentru destinații ca Irlanda, Suedia, Danemarca, Belgia, Italia, Germania sau Austria.

Olanda reduce la un sfert taxele de școlarizare

La târgul World Education Fair (WEF) vor fi prezente universități importante din Olanda, în contextul în care taxele unversitare oficiale din această țară au fost reduse la un sfert, pentru primul an de studiu, la 542 euro pentru studiile de licență.

“Olanda este o destinație de studiu din ce în ce mai populară pentru tinerii din Uniunea Europeană, și din punct de vedere al costurilor. Guvernul olandez a decis prin programul National Education Agreement să vină în sprijinul studenților în condițiile date de criza coronavirus, oferind acest suport de reducere a taxei de studiu pentru cei care intră în septembrie în primul an, dar și pentru cei care sunt anul 2, însă quantumul ajutorului fiind mai mic. Tinerii pot opta de asemnea atât pentru împrumuturi consistente care să acopere studiile sau costurile de trai, dar și pentru granturi de studiu de pana la 380 euro/lună oferite de statul olandez”, precizează Ana Maria Papp.

Domeniul internațional HORECA după pandemie în căutare de noi specialiști. Universitățile internaționale de profil sunt pregătite să-i informeze pe tinerii pasionați de acest domeniu despre oportunitățile de programe specializate în acest domeniu, la World Education Fair

Cele mai importante universități europene din domeniul ospitalității vor fi prezente în România în perioada 10-14 iunie la WEF. Vorbim despre Ecole hôtelière de Lausanne, HTMi Hotel and Tourism Management Institute, HotelSchool the Hague, American Hotel Academy și Swiss Education Group cele mai de prestigiu universități europene din domeniul hotelier. “Interesul industriei ospitalității după pandemie este enorm în atragerea de noi specialiști, iar acest lucru îl putem evalua prin prisma relațiilor și comunicării pe care o avem în calitate de consultanți educaționali cu reprezentanții instituțiilor de învățământ internaționale de top”, explică Ana Maria Papp.

La eveniment vor fi prezenți experții educaționali IntegralEdu care vor ajuta cu toate informațiile de care au nevoie tinerii din România, inclusiv despre universități care nu sunt prezente ca expozanți. Un expert IntegralEdu va fi alături de aplicant pe tot parcursul procesului de aplicare și admitere, contribuind astfel la un proces facil și corect pe întreaga durată a formalităților de admitere.

Pentru cei interesați de studii postuniversitare in domeniul ospitalității, acesta este momentul cel mai potrivit pentru a începe discuțiile cu o universitate specializată din Europa, mai ales că acestea vor fi prezente în număr mare la ediția WEF din această lună.

Liceele din UK oferă burse care acoperă 50% din taxe

La târgul educațional WEF vor fi prezente licee de top din Marea Britanie și Elveția, precum și instituții care oganizează tabere educaționale.

Marea Britanie rămâne destinația preferată de familiile din România pentru studiile gimnaziale și liceale. În același timp constatăm un interes crescut al acestora pentru noi destinații de studiu din Europa sau America de Nord. Elveția ocupă de asemenea, un loc important în preferințele elevilor români, fiind în continuare una dintre cele mai performante dar și sigure opțiuni atât pentru studiile de lungă durată cât și pentru programele din timpul vacanțelor de vară sau de iarnă. 

În contextul sanitar actual și comparativ cu anii anteriori, numărul solicitărilor pentru studii gimnaziale și liceale în străinătate, prezintă un trend ascendent considerabil. Astfel, în ciuda pandemiei, interesul pentru studiile liceale în străinătate nu a scăzut, existând în anumite cazuri și o competiție de 3-4 elevi pe 1 loc. Recomandam celor interesați de continuarea studiilor liceale în străinătate începând cu anul 2022, să înceapă încă de acum pregătirea admiterii pentru a-și securiza un loc în instituția dorită”, explică Raluca Niculae, Manager Departament Licee, IntegralEdu.

Interesul liceelor din UK pentru tinerii din România este în creștere, astfel că acestea oferă elevilor care aplică prin intermediul IntegralEdu, burse care acoperă până la 50% din taxele anuale. Testele și interviul de admitere sunt esențiale pentru acordarea bursei, iar consultantul educațional vă sprijină pe toată durata procesului de admitere, cunoscând foarte bine cerințele de selecție ale liceului respectiv.

Undă verde pentru EduTaberele de vară

Tinerii pot participa vara aceasta, în condiții de siguranță, la tabere recreative și academice, individuale sau de grup, în destinații precum: Elveția, Italia, Germania, Spania, Austria și Malta. Restricțiile de călătorie se diminuează treptat în așa fel încât ne asteptăm ca și alte destinații să fie în curând accesibile pentru desfășurarea cursurilor de vară.

Vestea bună este că, în această vară, se organizează tabere inclusiv în Marea Britanie iar elevii români împreună cu alți cursanți proveniți din țările incluse pe „amber list”, se pot bucura de un program activ, pe durata celor 5 zile de izolare.

World Education Fair are loc pe 10 iunie la Constanța, 11 iunie la Galați, 12 iunie la București, 13 iunie la Iași, 14 iunie la Timișoara. Participarea este gratuită și se face pe baza înscrierii pe https://www.worldeducation.ro/eventRegistration?id=57.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*