Tre lucruri care îmi lipsesc din noul MacBook Pro

USB-C în noile MacBook Pro
USB-C în noile MacBook Pro

Nu neapărat în ordinea asta:

  1. Mărul de pe spate care era luminat. Noul măr seamănă cu cel de pe iPhone sau iPad, dar nu mai luminează în întuneric.
  2. MagSafe. Un USB-C care poate fi folosit ca mufă de încărcare e OK. Să ai patru astfel de mufe, câte două pe fiecare parte, e și mai bine. Dar cu MagSafe ce-au avut? Aia era una dintre invențiile Apple care era cu adevărat utilă.
  3. Slotul de card SD. Pe MacBook Pro un slot de card SD e foarte util, mai ales atunci când ești utilizator de cameră foto și ai nevoie să descarci niște imagini. Hai, înțeleg că pe un MacBook Pro de 13-inch poate nu avea loc în carcasă, dar în cel de 15-inch chiar nu puteau să sacrifice un centimetru – doi pentru un port SD?

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

14 Comments

  1. Eu sint absolut oripilat. Am sperat cateva zile bune (sau cat o durat de cand au aparut zvonurile pana la release) ca n-or sa faca magaria cu escape. Ce zici tu cu marul si cu magsafe-ul sint chestii de bun simt (features care faceau parte din ADN-ul Apple si il faceau diferit – plange lumea pe macrumors cu lacrimi de crocodil, erau vreo 20 de pagini la 1h dupa announcement). Insa treaba cu slotul SD, si mai ales umflatul preturilor, fac per total pt mine cel putin un produs la fel de neinteresant ca 10.12 (pe care il am descarcat de cand a aparut si de fiecare data zic ca nu merita efortul). Particula “pro” din nume ajunge incet-incet o gluma proasta pt exact userii aia care vor pro (si mai nou sint mulsi suplimentar, ca de, cineva trebuie sa compenseze pt scaderea in vanzari).

    Am un rMBP 13 din 2014 care merge cel mai prost (mai ales sw) din toate cele vreo 5 mbp-uri pe care le am din 2007 de cand m-am “convertit”. De-abia asteptam sa apara odata modelele noi sa fac upgrade, insa acum no way, nici nu m-ar mira sa creasca pretul la sh-uri. Pentru prima oara de aproape 10 ani am stat ieri seara vreo doua ore si am cautat laptoape echivalente pe Linux. Pentru ca oricat de stupide sint “imbunatatirile” de acum, nu-i vad sa dea inapoi la urmatorul refresh (cum a facut IBM parca, sau Dell, nu mai tin minte, cand au introdus si ei touch bar si a fost asa de bine primit ca l-au scos la modelul urmator).

    Pe unii ii costa combustia spontana, pe altii “curajul” aiurea-n tramvai.

  2. Ah, am uitat. Mai era o bomboana pe coliva, treaba cu USB C only. E pt prima oara cand un mbp model curent nu poate “acomoda” un iphone model curent (mai precis, lansat cu o luna inainte). Talk about planned obsolescence. Macar daca aveau bunul simt sa includa in cutie 4 x free C to A adapters (desi de ex adaptorul meu unified de mouse logitech, care are vreo 4 mm grosime, tot ar arata ca naiba mufat la un adaptor). Si sa nu zica cineva ca solutia e sa-ti iei hub USB C, ca totusi vorbim de laptopuri, portabilitate etc.

  3. @Lucian: Treaba cu USB-C only o vad in felul urmator: in cativa ani (cel mult) toate accesoriile vor fi pe USB-C, de la casti, la imprimante etc. Apple merge catre unde o sa ajunga tehnologia, nu catre ce este acum.

  4. Sint foarte de acord, insa treaba asta se poate aborda in diferite moduri. Porturi combinate (type A & type C, cum fac alti producatori), sau adaptoare incluse (cum au facut la castile iPhone 7) sint doua metode care ar fi fost mai bune decat varianta nucleara de a lasa intreg costul de upgrade in sarcina utilizatorului.

    As reformula ultima ta propozitie: Apple se vede deja unde o sa ajunga tehnologia, si asteapta userii sa vina si ei, pe banii lor. A fost ok in trecut, acum e doar cam prea brutal zic eu.

  5. @Lucian: O sa vedem in 4-5 ani. Eu cred ca daca ei raman la USB-C si doar atat, alti producatori de computere si accesorii/periferice ii vor urma si peste 4-5 ani vom vedea ca au avut dreptate.
    Acum… ideea e sa ramana la USB-C. Pentru ca pe iPhone au luat-o spre Lightning si nu prea se pupa. Asta inseamna ca si iPhone sa primeasca un port USB-C :)

  6. Vezi https://marco.org/2016/11/02/design-for-the-present
    Nu contesta nimeni ca n-ar avea dreptate. Plus ca in sfarsit e vb de un standard adevarat si nu ceva proprietar/de nisa cum a fost cu fireware si thunderbolt. Dar un pic de backward compatibility era necesar. Cum zici si tu, o sa ia niste ani.. si vb altora, intre timp Apple face un business frumusel vanzand adaptoare.

  7. @Lucian: mda, am citit articolul lui Marco Arment si imi plac opiniile lui. De cele mai multe ori chiar are dreptate.

    Sincer, nu cred ca Apple e interesat de business-ul de a face bani din adaptoare. Adica nu e asta scopul lor. Evident, pentru asta trebuie sa vedem cat mai repede un cablu USB-C – Lightning, de exemplu.

  8. Eu cred ca multi care isi cumpara produsele apple(ma refer la MacBook / iMac) nu le cumpara ventru a le schimba in primii 2 ani ca si un iPhone. Din ce am citit lifespan la un macbook pro e cam 5/6 ani (eu inca folosesc un mbp13 early 2011 care a primi upgrade de ram si sdd acu ceva vreme, si functioneaza chiar ok cu Sierra). Pare oarecum rezonabil decizia apple de a pregatii unii utilizatori centru ce va urma; dar personal mie mi-ar fi placut sa ramana urmatoarele: magsafe, sd card reader si 1-2 usb3. Conform ce am vazut pe ifixit, aveau loc sa le lase inclusiv pe versiunea de 13″.

    Intradevar mi se par cam mari preturile ventru actualele mbp (4300$ pt cel mai performant) care imi face cu ochiul mai mult decat un iMac. Sa nu ma intelegeti gresit: e mult si pt mine, si as face un efort financiar considerabil si cu impact pe termen lung ca sa achizitinez unul, asta la preturile din US, achizitionat dintr-un stat care nu are sale tax si cu un discount de corporate. Ce nu stiu momentan este: ce posibilitate de upgrade exista dupa achizitie. Nu am gasit nicaieri informatia daca exista posibilitatea de a schimba ram si ssd ulterior. Suna interesant sa ai un ssd de 2TB de la inceput, dar e cam mult sa platesti de acum acei 2TB SSD. Mi-ar placea sa existe optiunea de a face acel upgrade peste 2 ani de ex.
    Si eu ma uit la preturile de refurbished la mbp 15″ mid 2015 si imi fac calcule, pana in primavara cand ajung sa mi-l iau mai am ceva vreme, dar decizia momentan e grea si dificila.

  9. @Bogdan Buza: Daca poti… mai asteapta un an. Poate ca versiunea urmatoare de MBP e mai ieftina sau mai adauga la ea un magsafe sau un SD card slot :)
    In cel mai rau caz, le iei pe cele actuale la un pret mai mic.

  10. @Adrian: pot astepta, nu ma grabesc, oricand pot fac upgrade la al meu cu 16GB in loc de 8(surpinzator dar duce) si sigur la ce il folosesc eu mai pot sa trag de el lejer 2 ani. Rezolutia este la mine cea mai mare problema, 1280×800 nu imi mai ajunge de mult, acesta este motivul principal pt care as schimba.

    Acum legat de aparitia altui MBP, sper sa fie asa. Daca ne uitam la istoricul apariitilor a versiunii Retina MBP putem vedea aparitia fiecarui model si nr de zile intre modele:
    Oct 2016
    May 2015 – 527
    Jul 2014 – 294
    Oct 2013 – 280
    Feb 2013 – 251
    Jun 2012 – 247
    eu vad un trend de crestere a perioadei. Parerea mea proprie este ca pana in 2018 nu vom mai vedea alt model, decat daca actualul nu va aduce nic macar jumate din target revenue preconizat de apple.

  11. @Bogdan Buza: te cred cu rezolutia. Eu am ajuns sa tin MBP la 1920×1200 si uneori mi se pare ca nu e de ajuns :)

    Cand vorbesc de versiunea urmatoare si zic de Magsafe si SD sunt si eu constient ca sansele tind spre zero. Dar maca un pret mai mic si mai mult RAM cred ca putem sa vedem.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*