primul pas spre Romania

…este de fiecare data momentul in care am in mana – biletul de avion. azi am intrat in posesia lui si asta ma face sa ma simt mai aproape de casa. chiar daca mai sunt peste 40 zile.

nu e prima data cind zbor cu nemtii. de data asta insa, am ales traseul asta pentru ca voi face o escala de o zi in Germania. Drumul spre casa va fi mai lung, cu masina, de acolo pina la Constanta, dar mai frumos.

am o lista luuunga cu toate cele pe care le am de facut in concediul asta. stiu, numai concediu nu se numeste…

partea mai buna este ca am si biletul de intoarcere catre Miami.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

15 Comments

  1. Sati putin … cea mai buna ruta ii Germania – Austria – Ungaria – Budapesta – Szeged … ii autostrada pana la Szeged … de acolo s-au apucat sa duca pana la noi … da’ noi nu facem inca nik :( Oricum … daca ai treaba in TM … si nu trci prin Arad … ok ramane acolo :P

  2. @ Adrian din Arad:

    gps-ul o sa-mi zica pe unde o iau :) si prietenul care a mai facut traseul ala si care ma ajuta :D. dar e si el iPhone/Apple fan asa ca o rezolvam…

    facem o intilnire la TM si una pe la Bucuresti :D

    cine se mai baga?

  3. hmm 12 ore in avion ? nu te plictisesti ? eu abia rezist 2 ore (frica + goluri de aer) .

  4. :) biletul spre miami …cred ca face mai mult decat tot concediul :).
    cat despre drumul germania – constanta nu cred ca e o idee buna de fapt drumul arad constanta….risti sa faci vro 15-18 ore….

    PS. pt toti cei ce calatoresc in sua “feriti-va de csa airlines”

  5. @ rares:

    norocul meu e ca il plateste firma. dus-intors :)

    si ce ruta sa iau spre constanta cu masina?

    nu am auzit de CSA. dar am avut experiente neplacute cu Air Italia. cel putin la capitolul mancare

  6. Eu te sfatuiesc sa mergi: Arad-Deva-Sibiu-Rm. Valcea-Bucuresti-Constanta. Mai merge si TM-Lugoj-Deva-Sibiu-Rm. Valcea-Bucuresti-Constanta.

    Oricum faci, sa te astepti sa faci drumul in cam 15-20 ore. Nu ai pe unde sa il faci mai scurt decat daca pui masina pe un tren cu platforma si il faci drumul in 12 ore si nici nu obosesti.

    Io am incercat vara trecuta sa ajung in Constanta si am facut 16 ore pana in Brasov, dupa aia m-am lasat si m-am intors din Brasov in 13 ore … asadar … n-are rost sa iti programezi condus prea mult. Fa-ti traseul cu cel putin o noapte de somn pe drum cu cazare undeva intr-o zona mai retrasa.

    Drum bun ;)

  7. te poti opri pt somn in budapesta …fa-ti rezervare pe booking.com, te trezesti de dimineata si o iei spre romania:
    Arad – Deva – Sibiu daca mai poti…:)) valea oltului – pitesti – bucuresti – constanta.
    Stau si calculez am facut in martie traseul New York – Key West in 20 ore….:)) parca e ceva mai mult decat Arad – Constanta….trebuie si in romania un Eisnhower…il gasim vrodata?

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*