OVES Enterprise: Investițiile în software sunt o prioritate pentru companiile din healthcare, la nivel mondial. În România, acest lucru e o raritate

Mihai Filip

Pandemia de COVID-19 a determinat furnizorii de healthcare să accelereze investițiile în software și în tehnologie. După o perioadă de diminuare a investițiilor post pandemie, organizațiile se regrupează și vizează investiții mai targetate, prin care să fructifice avantajele investițiilor anterioare și să facă față mai bine creșterilor de cheltuieli, lipsei de personal și inflației, potrivit unei analize OVES Enterprise, companie românească, dezvoltatoare de software.

Furnizorii de servicii medicale caută acum soluții software pentru a crește productivitatea și a automatiza sarcinile, cu scopul final de a îmbunătăți rezultatele financiare și a oferi servicii superioare în îngrijirea pacienților.

În acest context, investițiile în software sunt în top 5 priorități pentru aproximativ 80% dintre companiile din healthcare la nivel mondial, potrivit celui mai recent raport al companiei de consultanță Bain & Company. În 2023, peste 95% dintre furnizorii de servicii de healthcare la nivel mondial estimează că vor face noi investiții în software, o treime dintre aceștia plănuind investiții semnificative. Iar aproximativ 35% dintre furnizori spun că, din cauza mediului economic actual, intenționează să cheltuiască mai mult decât de obicei în următoarele 12 luni, deoarece caută să îmbunătățească productivitatea și eficiența, pentru a face față presiunii în creștere pe marjele de profit și problemelor din sfera forței de muncă.

Iar proiectele sunt de amploare și se întind pe termen lung, chiar până la 4 ani, potrivit reprezentanților OVES Enterprise.

Compania este implicată, în prezent, pentru clienții din healthcare, în 8 proiecte de dezvoltare de soluții software, cu potențial foarte mare de creștere.

„În România, trebuie, mai întâi, să digitalizăm spitalele, să renunțăm la foaie și pix, și abia apoi putem vorbi de inovație. În plus, interesul investițional din partea furnizorilor de servicii de healthcare din România este unul foarte redus, la fel ca și complexitatea eventualelor proiecte. Dintre proiectele pe care le dezvoltăm în această zonă, unul singur este în România”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise, menționând că acesta vizează dezvoltarea unui device de monitorizare a semnelor vitale ale pacienților, iar OVES Enterprise construiește partea de display, pe zona UI/UX.

La nivel internațional, însă, lucrurile sunt mult diferite, furnizorii de servicii medicale punând foarte mare accent pe inovație, pe proiecte de date, pe soluții care ajută la predicții în materie de evoluție a afecțiunilor, dar și pe soluții de creștere a prevenției.

Spre exemplu, în zona de management medical, aplicația dezvoltată de OVES Enterprise reprezintă soluția digitală pentru supravegherea proceselor de tip mHealth și eHealth pentru epidemiile din întreaga lume. Aceasta include 20 de boli infecțioase, de la COVID-19, la Ebola și oferă infrastructură digitală pentru gestionarea rapidă și implementarea măsurilor necesare pentru controlul evoluției diferitelor cazuri de boli infecțioase.

În industria farmaceutică, OVES Enterprise face parte din echipa care a dezvoltat un sistem de monitorizare al procesului de producție pentru diferite produse chimice, dar și de monitorizare și planificare a volumului de muncă al personalului.

Pentru segmentul de servicii de asistență medicală la distanță, soluția dezvoltată de OVES Enterprise le oferă angajaților și persoanelor asigurate 24/7 la consiliere medicală și de wellness  de specialitate pentru o gamă largă de specializări. Acesta redefinește standardele prin tehnologie și soluțiile utilizate ce vizează îmbunătățirea experienței beneficiarilor. Compania medicală pentru care dezvoltă această soluție este un partener de încredere pentru liderii din piața de asigurări de sănătate, împreună cu care transformă experiența medicală a peste 100.000 de beneficiari în domenii precum retail, IT, servicii financiare, producție și transport.

În prezent, pentru OVES Enterprise, segmentul healthcare reprezintă aproximativ 17% din cifra de afaceri. Compania estimează că ponderea acestui sector va rămâne la un nivel similar în 2023, dar în contextul unei creșteri de 100% a business-ului total.

Despre OVES Enterprise

OVES Enterprise este o companie românească de dezvoltare de software, înființată în 2015 la Cluj-Napoca. Începând cu anul 2019, strategia OVES a inclus oferirea de servicii mai complexe de software development pentru proiecte din zona automotive, eCommerce, fintech, telecom, instituții guvernamentale internaționale etc., compania devenind partener tehnologic pentru proiecte complexe și sofisticate din punct de vedere tehnologic. În prezent, 80% din cifra de afaceri a  companiei este generată de proiecte din afara României, ce integrează tehnologii noi din sfera inteligenței artificiale şi big data. OVES Enterprise are, în prezent, aproape 200 de angajați și colaboratori și birouri în România, Germania, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*