Orange extinde acoperirea 4G pe drumul către mare și către munte

Orange România
Orange România

Orange dă drumul la distracția estivală, oferindu-le, în premieră, celor care pleacă în vacanță, acoperire integrală 4G atât în drum spre mare, cât și în drum spre munte. Astfel, clienții Orange care vor călători pe autostrăzile A1 (București – Pitești), A2 (București – Constanța) și A3 (București – Ploiești), pe DN1 (București – Brașov) și DN39 (Constanța -Vama Veche) se bucură de internet la viteze 4G. Mai mult, pentru a putea aduce divertismentul mai aproape și de cei care aleg să plece în vacanță cu trenul, Orange extinde acoperirea 4G și pe rutele care leagă Bucureștiul de Constanța și de Brașov.

Proiectul Orange de a dezvolta o reţea performantă 4G pe acest segment vine în contextul creşterii semnificative a consumului de internet mobil. Clienții își doresc aceeași calitate a serviciilor de care se bucură în zonele urbane și atunci când se află în vacanță. Acest lucru se datorează faptului că cei care merg în concediu îşi folosesc din ce în ce mai mult telefonul mobil pentru a încărca fotografii şi a verifica noutăţile pe reţelele sociale, pentru a accesa diferite aplicaţii dedicate timpului liber, pentru a urmări videoclipuri şi a se informa. Utilizatorii pot trimite și primi fotografii, muzică, e-mailuri și se pot juca online, totul la viteze superioare de download și de upload, pentru conexiuni neîntrerupte.

În prezent, rețeaua 4G Orange este disponibilă pentru 72% din populația totală a țării și 96% din populația urbană, în peste 4800 de localități. Mai mult, Orange oferă acoperire 4G în toate stațiile de metrou din București.

Tehnologia 4G aduce o şi mai bună experienţă pentru utilizarea serviciilor de divertisment pe care Orange le are în portofoliu, precum serviciul Deezer, prin intermediul căruia clienţii pot asculta peste 25 de milioane de melodii, şi Orange TV Go, ce oferă acces la canale de televiziune, filme şi videoclipuri pe PC, smartphone şi tabletă, oriunde şi oricând.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

  1. De ce in Mamaia Nord in weekend este semnal 4G iar in timpul saptamanii doar Edge ? Antenele sunt chiar langa blocuri si cred ca sunt pornite doar in weekend cand e multa lume.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*