free software downloads

am dat un mass ieri. cautam nero 8 pt un prieten care are vista.

ce mi s-a parut amuzant a fost ca toti cei care mi-au raspuns m-au directionat catre torente, dc++ sau s-au oferit chiar sa-mi dea ei programu si serial#.

nimeni nu mi-a zis sa intru pe adresa oficiala sau sa-l cumpar. nici nu ma asteptam la asta ca doar traim in romania dar e interesant de stiut cum gandim cind vine vorba de software.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

8 Comments

  1. daca m-ai fi avut in lista, ti l-as fi trimis direct :P acum din pacate locatia nu ma ajuta…

  2. S-a scumpit gazul, aflam ca s-a scumpit curentul, se scumpeste mancarea. Mai are omu`(normal, ala cinstit, cu scoala, nu prea bogat) bani de asa ceva. Oricat de ieftine pot fi aceste software`uri nu multi sunt dispusi sa dea banii pe ele. Poate mentalitatea, poate lipsa banului.

  3. LOL, Adriene, Adriene, ce prostii scrii. Daca eram in lista de mess a unui tip care imi dadea un mass ca vrea nu-stiu-ce-software, gandeam asa: “Omul asta nu e asa tampit incat sa nu fi tastat inainte veveve punct nero punct com in adress bar!” si, normal, m-as fi gandit ca tipul stie de unde poate download-a legal acel program dar ca il vrea piratat. Iti dai seama ce gandire de om prost am? Cum sa nu-mi dau eu seama ca e mult mai logic ca omul sa dea un mass pe mess, prietenii lui sa intre pe nero.com, sa copieze adresa de download si sa ii dea inapoi mesaj cu ea?! Doamne, mare idiot mai sunt!

  4. @radu: alta era ideea. dar am pretentia ca cititorii mei sunt la fel de intelgineti ca si mine (sau de ce nu, mai inteligenti) si nu e nevoie sa le dau explicatii …

  5. Iar eu ti-am spus ce se petrece in mintea unui om mai inteligent decat cel care da un mass cerand un software, chiar daca acel mass e parte a unui “studiu” prost conceput, si sperand sa primeasca link-uri catre pagina de download a producatorului. :)
    Deci amandoi suntem offtopic: eu vorbind despre inteligenta&logica desi pe tine nu te intereseaza subiectele, iar tu facandu-ma mai prost decat tine desi stii bine ca nu e cazul. :)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*