FOTO KMG International investește în viitorul industriei energetice. A început o nouă ediție a programului Rompetrol Traineeship

A început o nouă ediție a programului Rompetrol Traineeship

KMG International (Rompetrol) a dat startul celei de-a XXVI-a ediții a programului Together We Grow – Rompetrol Traineeship, una dintre cele mai longevive inițiative dedicate pregătirii viitorilor specialiști din industria energetică. Programul le oferă studenților și absolvenților oportunitatea de a dobândi experiență practică și de a face primii pași într-o carieră în domeniu.

Desfășurat în perioada august–septembrie, programul combină sesiuni teoretice, activități practice și acțiuni de voluntariat, fiind conceput pentru dezvoltarea competențelor tehnice, dar și a abilităților de colaborare, comunicare și responsabilitate profesională.

100 de participanți, inclusiv absolvenți ai învățământului dual

În acest an, 100 de tineri vor participa la program. O noutate a ediției este includerea a doi absolvenți ai sistemului de învățământ dual, proveniți dintr-o serie dezvoltată și susținută de KMG International în parteneriat cu Universitatea „Ovidius” din Constanța.

Participanții provin din nouă centre universitare importante din România:
• Universitatea „Ovidius” Constanța – 34 participanți;
• Universitatea Petrol-Gaze Ploiești – 21;
• Universitatea Maritimă Constanța – 16;
• Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași – 8;
• Universitatea Politehnica București – 8;
• Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța – 6;
• Universitatea Tehnică de Construcții București – 3;
• Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca – 3;
• Universitatea „Dunărea de Jos” Galați – 1.

Mentorat și experiență directă pe platformele Rompetrol

Peste 60 de specialiști din companiile Grupului KMG International vor avea rol de mentori, ghidând participanții pe parcursul programului și implicându-i în activități desfășurate pe platformele Petromidia Năvodari, Vega Ploiești, Rompetrol Well Services Ploiești, precum și la sediul central al Rompetrol Downstream.

Prin contactul direct cu profesioniști din industrie, tinerii vor avea ocazia să înțeleagă procesele tehnologice, standardele de lucru și responsabilitățile specifice sectorului energetic.

Programul este susținut de companiile Rompetrol Rafinare, Rompetrol Quality Control, Rominserv, Rompetrol Energy, Rompetrol Well Services, Midia Marine Terminal și Rompetrol Downstream, care contribuie la crearea unui cadru complet de învățare și practică.
Posibilitatea unei cariere în cadrul Grupului

La finalul perioadei de pregătire, participanții vor susține o evaluare tehnică, iar o parte dintre ei vor avea oportunitatea de a fi angajați în cadrul Grupului KMG International.

Programul Together We Grow – Rompetrol Traineeship are deja o tradiție de peste un sfert de secol. În cei 25 de ani de existență, KMG International a contribuit la formarea a peste 1.900 de tineri, dintre care sute activează astăzi în industria energetică din România.

Prin această inițiativă, compania își reconfirmă angajamentul de a investi în educație, în dezvoltarea profesională a noii generații și în pregătirea specialiștilor care vor contribui la evoluția sectorului energetic în anii următori.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*