(fake) iPhone Nano – on sale

cel putin jucariile chinezesti de proasta calitate sunt cu un pas inaintea Apple de data asta. Cu alte cuvinte, daca vrei sa fi mai smecher decit toti si sa ai un iPhone Nano, il gasesti deja pe piata. Daca Apple o sa-l scoata si ai norocul sa arate la fel, o sa ii cel mai tare de pe strada ta.

Si cum stiu ca amatori sunt destui, va spun ca rindurile de mai sus sunt scrise tocmai pentru a va face sa nu cumparati astfel de mizerii. nu exista copie de iPhone care sa aiba macar 30% din jucaria produsa de Apple.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*