Cum să scapi de limitele impuse de operatorii GSM români atunci când ești în roaming

Cartelă SIM din rețeaua A1, Austria. FOTO Adrian Boioglu / boio.ro
Cartelă SIM din rețeaua A1, Austria. FOTO Adrian Boioglu / boio.ro

Am avut o serie de discuții cu reprezentanții Vodafone în ultima săptămână. De fiecare dată am ajuns la concluzia că Vodafone are fie angajați nepregătiți, fie pur și simplu rău-voitori.

Totul a început de la momentul la care am știut că voi pleca din țară pentru câteva zile în Bulgaria și apoi în Austria. Vodafone avea o extraopțiune de 100GB pentru 3 Euro. Eram conștient că Vodafone nu-mi oferă 100GB în Roaming, dar am zis că poate reușesc să folosesc măcar o parte din traficul de date, așa cum scria în descrierea aplicației.

Și nu a fost așa.

Am ajuns în Bulgaria, am consumat 3GB și ceva și deja am intrat pe cost suplimentar. Mi s-a explicat că formula lor de calcul e legată de valoarea totală a abonamentului și extraopțiunilor. Mda, aici doi angajați Vodafone se contraziceau, dar chiar și așa, vizita în Austria mă lăsa fără net. Singura soluție era să cumpăr o altă extraopțiune de 5 Euro. Asta ar fi crescut valoarea totală a abonamentului și îmi oferea puțin net în plus.

Cât de puțin? Well, pentru acei 5 euro primeam încă 500 MB în roaming. Da, 500 MB, adică 70 de emailuri primite sau cam tot atâtea poze postate pe Instagram.

Soluția pentru Internet ieftin în Roaming. Varianta Austria

La acest moment ți-ai dat deja seama că Vodafone nu merita băgat în seamă. Cu toate că în UE sau în Spațiul Economic European (SEE) poți să îți folosești minutele și sms-urile din ofertă. Întâmplător aveam deja iPhone-ul meu în care am lăsat cartela Vodafone pentru minute și SMS-uri și un alt iPhone XR, primit în teste de la iStyle, pentru care am cumpărat un SIM pre-paid de la un operator austriac.

Atunci când aterizezi într-o țară străină, nu ai cum să nu găsești în aeroport un magazin care vinde cartele GSM. Un SIM nou te costă ceva în plus, dar criteriile mele sunt aceleași de fiecare dată:

  • caut un SIM de la o rețea care are cea mai bună acoperire
  • caut un SIM care îmi convertește o parte din suma dată pe el în credit inițial (unii au asta, alții nu)
  • caut un SIM pentru care pot să fac reîncărcare online, cu cardul. Nu vreau să stau să caut magazine ulterior. În plus, online e mai ieftin de cele mai multe ori. Dacă nu vrei să plătești cu cardul, există și varianta PayPal.

Și am ales un SIM în rețeaua A1 din Austria. Asta pentru că îndeplinea toate condițiile de mai sus: A1 are acoperire excelentă în Austria, plătești 9 Euro pe SIM și ai 5GB de net deja inclus imediat după activare (există și o variantă cu minute, dar nu îmi folsea). În plus, încărcarea online se face ușor și rapid.

Alternativele erau rețeaua “3” sau niște rețele virtuale în care nu aveam încredere maximă la capitolul acoperire.

Da, la cât de mult stau eu pe net, acei 5GB s-au dus imediat, dar am plătit pe ei 9 Euro, nu 50 sau cât îmi cerea Vodafone. Am mai luat o opțiune de 10 Euro care mi-a adus încă 8GB și o folosesc în ultima parte a vacanței.

În Austria (și nu numai) există WiFi în aproape orice restaurant / magazin / aeroport / hotel / gară. Chiar și în tren. Problema e că viteza lasă de dorit și mie îmi trebuia net pe stradă pentru Google Maps. În plus, dacă ai un singur telefon și nici nu e dual sim, poți oricând să folosești WhatsApp pentru apeluri vocale sau să iei o opțiune care include și minute în EU. Rețeaua A1 avea una de acest fel cu 50 minute în Europa – suficiente pentru “urgențele” de acasă.

Concluzia mea: go local. Ia o cartelă locală și nu ai ce pierde. Așa am făcut și în Tailanda și am avut net nelimitat 4G în toată țara. Ba am și făcut Hotspot pentru toat gașca în câteva ocazii.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*