Ideea unui program numit “Litoralul pentru rusi” a ridicat cateva sprancene atunci cand a aparut, in urma cu o saptamana – doua. Dar faptul ca hotelierii si agentiile de turism le ofereau turistilor din Rusia cazare la doar 10 euro/noapte intr-un hotel de 4-5 stele a parut absurda si de neconceput.
Am invitat-o pe Corina Martin, presedintele Federatiei Asociatiilor de Promovare Turistica (FAPT), in acest episod din podcastul “ALL Inclusive” pentru a discuta despre toate acestea si pentru a lamuri, disputele dintre FAPT si Autoritatea Nationala pentru Turism.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Guvernul ăsta nou are numai idei… ciudate. Nu intrăm în politică, dar atunci când cineva schimbă regulile jocului în timpul lui… parcă nu e tocmai în regulă. Cineva a avut […]
Andrei Chivu este unul dintre oamenii pe care ii vezi acolo unde trebuie sa fie societatea civila. E in strada, la proteste, apoi merge sa ajute familiile nevoiase din judet […]
Vaccinarea populației va duce la o relaxare a măsurilor de protecție sanitară, dar asta nu inseamnă că nu va trebui să ne mai protejăm la fel de atent. Din acest […]
Be the first to comment