Back-up pe Mac OS X

Am schimbat recent Hard Drive-ul intern al laptopului meu si, cum vreau sa dorm linistit noaptea, am trecut printr-un proces complex de back-up. Astazi vreau sa discutam putin despre strategia de back-up. Cum iti salvezi documentele de care ai nevoie si mai ales cit de usor poti sa faci asta pe Mac OS X.

In mai bine de 10 ani de cind folosesc computere, am ajus sa am peste 12 GB de documente, poze si altele pe care vreau sa le tin pe computer si alte cel putin 200 GB de muzica, filme si documente pe care vreau sa le am arhivate. Asta exclude Sistemul de operare si software-ul aditional. Odata cu trecerea la Mac OS X am ajuns sa imi fac back-up regulat la tot ceea ce am pe computer. Hard Disk-urile actuale nu se strica atit de repede, dar prefer sa nu raman fara tot ceea ce am.

Pentru multi, computerul personal contine cam tot ceea ce ai adunat de la amintiri, la emailuri si alte documente importante.

1. Time Machine + Time Capsule

Folosesc un Time Capsule de 2TB de aproape un an. Hard disk-ul wireless de la Apple in combinatie cu Time Machine este cel mai simplu back-up pe care poti sa-l faci. Odata ce ai ajuns sa configurezi corect Time Capsule (si asta se poate dovedi destul de frustrant pentru incepatori).

Time Machine stie sa faca back-up-uri din ora in ora. Eu am ales sa trec peste optiunea default si sa fac un back-up manual odata la o zi jumatate – doua. Asta pentru ca stiu ca in acel timp nu pierd prea mult.

Time Machine m-a salvat dintr-o situatie delicata in urma cu doar citeva saptamani:

Eu in Mail tin (bine organizate) peste 15.000 (da! 15 mii) de emailuri. 12 mii dintre ele sunt in folderul “Sent”. Am obiceiul asta de pe vremea de cind foloseam Outlook 2000 si o adresa pe go.ro. Am trecut ulterior la Gmail, dar vechile emailuri importante le-am pastrat. Asa am ajuns sa am conversatii din anul 2003. Chiar daca unlele dintre ele nu au decit valoare sentimentala. Ei bine, am trecut prin niste probeleme cu Gmail in Mail si am zis sa sterg contul si sa il pun din nou. Cu ocazia asta am pierdut cele 12 mii de emailuri din “Sent”.

Dupa ce am recreat contul si mi-am luat gandul de la toate emailurile, mi-am adus aminte de Time Machine. Am deschis Mail, m-am dus in Sent si apoi am apasat butonul “Enter Time Machine”. 10 minute mai tarziu aveam emailurile inapoi. Si asta e numai unul dintre micile exemple de experiente placute pe care le-am avut cu Time Capsule si Time Machine.

2. Hard Disk Extern + SuperDuper!

Am descoperit SuperDuper! la putin timp dupa ce am trecut la MacBook Pro. Aplicatia este excelenta. Poti sa faci copii identice ale unei partitii, bootabile chiar, daca ai nevoie sau poti sa setezi ce vrei sa copiezi si jucaria face totul pentru tine.

Am luat un HDD extern de 500 GB (unul dintre cele mici de la Western Digital), l-am partitionat si am setat un script in SuperDuper! care sa-mi faca o copie exacta a HDD-ului intern. Copia era incrementala, asa ca atunci cind il leg la computer data urmatoare nu imi face decit o copie a documentelor noi. Placerea de a lucra cu acest software este data si de optiunile pe care ti le ofera. Poti sa iti alegi sa iti faca de fiecare data o copie exacta (adica sa copieze ce e noi si sa stearga ce a fost sters de pe laptop) sau doar sa copieze ce e nou si sa lase si ce era acolo inainte. Varianta din urma te poate face sa ai documente duplicate, asa ca nu e necesara.

3. Dropbox

Am scris in nenumarate randuri despre Dropbox si de fiecare data o fac cu placere. Aplicatia mi se pare pur si simplu geniala: tot ce pui intr-un folder de pe computer se duce in contul tau online de pe Dropbox.com si se poate sincroniza cu zeci de computere sau telefoane mobile indiferent de OS (Mac, Windows, Linux, iOS, Android). Ai la inceput 2GB de spatiu gratis pe care il cresti daca inviti mai multi prieteni pina la 8-10 GB. Daca vrei 50 sau 100 GB, poti sa cumperi pachetele oferite de ei.

Eu am 10.5 GB spatiu gratuit si nu folosesc decit 35% din el.

In dropbox am 2 foldere de back-up: unul pentru blog si altul pentru computer. Cel din urma tine copii ale feed-urilor RSS, arhive de la bookmarks, Mail, Address Book, iCal, TextExpander etc. Unele sunt setate sa se duca automat acolo, altele le copiez eu manual odata la 2 saptamani.

In felul asta am recuperat, nu o data, feed-uri sau contacte pierdute.

4. Back-up manual si alte metode

Oricit de multa incredere as avea in metodele automate de back-up, prefer ca, periodic, sa copiez o mica parte dintre documente manual. Am alte 3 HDD-uri externe pe care le folosesc in scopul asta.

Oricine stie cit de important este back-up-ul iti va spune ca trebuie sa ai si unul Off-site. Cu alte cuvinte, nu vrei sa tii toate hard disk-urile externe cu tine. Daca se strica sau sunt afectate de o inundatie, incendiu sau altele… ramai fara ce ai mai de pret. E bine sa ai un HDD de citeva sute de GB (sunt foarte ieftine acum) pe care sa pui tot ce ai si sa-l trimiti la parinti, bunici sau in alte locatii in care ai incredere, macar o data la o luna-doua.

Alte varianta de back-up interesante sunt legate de folosirea unui serviciu gen Amazon S3 – back-up pe serverele Amazon – care e descris ca fiind foarte ieftin si sigur. Dar depinzi de o conexiune la net.

Cind vine vorba de blog, am si aici solutii de back-up. Unele sunt manuale (descarcarea posturilor cu o aplicatie gen Ecto) sau automate (trimiterea unui email cu baza de date) odata sau de 2 ori pe zi.

Tu cum te pregatesti sa dormi linistit in fiecare zi? Ce metode de back-up folosesti?

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

11 Comments

  1. Eu am un HDD estern de 1TB si il folosesc cu time Machine. Cand am schimbat macbookurile, am fost foarte uitmit sa aflu cat de usor e sa faci o migratie de la un mac la altu…toate au ramas la fel ca pe cel vechi, wallpaperul, documentele de pe desktop, absolut tot.
    Eu recomand Time Machine, state of the art back-up :D

  2. 1. Solutie profesionista. La putin timp dupa ce o sa trec la mac o sa-mi cumpar si un Time Capsule. Face fiecare banut.

    2. Solutia mai ieftina, zic eu. Foarte buna, oricum.

    3. Super aplicatie, super servicii. Tot cred ca-ti ramane o frica mica… gen: 'da dac` nus` ce se-ntampla cu aia, am eu incredere?'

    4. Super pesimistii.

    La urma urmei, 'de ce ti-e frica nu scapi'. Eu dorm foarte bine, nu depind de niciun document electronic. Momentan.

  3. Trebuie men?ionat ca dropbox func?ioneaz? doar când ai leg?tura online (nu in avion, spre exemplu). iDisk merge si offline. Adrian, correct me if I am wrong! Doamne, dac? ar putea cineva sa îmi explice nai bine cum functioneaza toate aceste juc?rii… Prea sunt obi?nuit cu softuri Microsoft si telefoane Nokia!

  4. @Johnny: dropbox iti face un folder pe computer. acel folder si tot continutul lui poate fi vazut si offline. pe iPhone sau iPad poti sa marchezi anumite documente sau toate ca si favorite si vor fi descarcate si ele offline.

  5. Offtopic. Cum ai recreat contul de gmail, si eu am avut probleme cu un cont, l-am sters dar nu m-au lasat sa il recreez cu exact acelasi username. Mai nasol ca fratele meu isi facuse deja carti de vizita.

  6. O intrebare: care ar fi cea mai buna solutie ca sa imi fie backup-ul (pe un hard extern) accesibil si pc-urilor? Cosmarul meu e ca odata si odata o sa imi moara mac-ul si o sa trebuiasca sa merg cine stie unde (locuiesc in Tg. Mures) si o sa dureze cine stie cat ca sa imi recuperez datele, pana gasesc pe cineva cu un mac sau imi cumpar unul nou. Acum folosesc Time Machine–ar trebui sa trec pe manual?

  7. Am si eu o rugaminte daca se poate, cum sa fac acel script pentru SuperDuper! ca sa-mi faca backup doar la ce e nou. Mersi.

  8. @Adrian: nu este vorba de un script ci de optiunea de Smart Update care exista deja in SuperDuper! trebuie insa sa faci un back-up integral prima data. abia al doilea va fi cu ceea ce e nou.

9 Trackbacks / Pingbacks

  1. Cum iti protejezi Mac-ul (in caz de furt) | boio.ro
  2. 8 aplicatii pentru Mac care sunt mai bune decit cele facute de Apple | boio.ro
  3. Performanta versus joaca de-a computerele | boio.ro
  4. Cite emailuri ai? | boio.ro
  5. Pregateste-te de Lion | boio.ro
  6. 6 aplicatii pe care le instalez pe un Mac nou: editia OS X Lion 10.7 | boio.ro
  7. Tutorial: Cum recuperezi informatiile de pe un Hard Disk stricat | boio.ro
  8. Pasi catre un nou MacBook Pro | boio.ro
  9. Re-instalarea sistemului de operare | boio.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*