amintiri de pe masa de operatie

am ajuns in bucuresti mari seara. am stat peste noapte la niste prieteni. eram programat a doua zi pentru operatie. nu imi era frica pentru ca stiam ca o sa fie ceva destul de usor. eventuala teama era generata de idee nereusite interventiei chirgicale si poate de anestezia generala.

am ajuns mai devreme la spital si cu toate ca medicul a venit la timp am fost nevoie sa mai astept o ora pina sa intru in sala de operatii. era a doua interventie de care aveam parte. prima a fost o apendicectomie (cica asa se scrie corect) prin clasa a 12-a.

zambeam, eram pozitiv si paream sigur pe mine. la ora 3 eram pe masa de operatie si un nene incerca sa-mi gaseasca o vena ca sa-mi infiga branula pentru perfuzie.

ciudat sentiment. am vazut zeci, poate sute de oameni cu branule, pe masa de operatie, la reanimare (pe vremea cind lucram in presa si mai vizitam spitall in cautare de stiri), dar e cu totul altceva cind tu esti acolo. dupa citeva minute de perfuzie (pe care o simteam cum imi urca pe mina) mi s-a schinbat substanta cu anestezicul. o seringa intreaga. am fost intrebat daca ma simt ametit si am raspuns ca nu.

dupa citeva secunde, tavanul a inceput sa se invirta cu mine. am inchis ochii sa nu ma ia ameteala mai tare si de atunci … s-a rupt filmul.

dupa aproape doua ore (cel putin asa mi s-a spus) am inceput sa simt si sa aud. am simtit cum eram ridicat si mutat pe un pat din post-operator, am simtit masca de oxigen pe fata si cum mi se fixeaza pe aratatrul drept un cleste. auzeam pulsul si simteam cum inima imi batea in ritmul piuitului masinii de linga pat.

cineva mi-a zis ca e gata. si eu simteam ca a trecut totul in doar citeva minute. aveam frisoane dar mi-au la scurt timp dupa ce au pus pe mine 3 paturi. o ora mai tarziu am deschis ochii. nu puteam sa-i tin deschisi si trageam tot la somn. mi-au luat masca de oxigen si jucaria aia de-mi masura pulsul, apoi si paturile… deja imi reveneam.

mai nasol era ca simteam ca incepe sa ma doara locul operatiei. si cum nu mancasem de 20 ore imi era o foaameee… : )

lili a stat linga mine mai mereu. i-am zambit si cred ca am atipit iar.

spre seara m-au lasat sa maninc un iaurt si grisine. am inceput sa discut cu lumea si sa ma misc.

daca ar fi sa descriu intr-un cuvint toata ziua de ieri as spune… ca a fost ciudata. stiu ca eu am ales sa fac pasul asta, stiu ca operatia ma va ajuta dar e ciudat sa treci prin toate starile astea…

acum sunt inca bandajat si asa voi mai fi inca vo 3 saptamani. miscarile imi sunt limitate si efortul interzis. mai am insa o luna pina cind plec la munca.

btw, stii la ce m-am gandit in ultimele doua zile? cum am sa scriu despre experienta asta pe blog…

multumesc tuturor celor care mi-au transmis mesaje de incurajare si de sanatate. e bine sa stii ca ai asemenea oameni linga tine.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

6 Comments

  1. nu ai incredere in sistemul sanitar constantean? te-ai dus la bucuresti pt. o interventie minora…. multa sanatate si lasa naibii stirile din spital treci la iphone :) nu vezi ce “raiting” ai cu el!

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*